Când spui Maria Tănase, îţi vin în minte melodiile populare care au făcut-o celebră şi pe care ea le-a făcut nemuritoare. Vedeta lumii interbelice a avut însă o existenţă dublă: când părăsea scena, devenea agent de legătură, colaborând cu serviciile de spionaj ale aliaţilor împotriva Germaniei lui Hitler.
La 15 ani s-a înscris la un concurs de Miss România, iar de acasă a plecat la nici 17 ani să se angajeze tot într-o zonă de mahala, casieriţă într-un birt, unde mai şi cânta, potrivit unui documentar difuzat de Realitatea TV şi preluat de adevărul.ro. În acest birt e descoperită de primul ei protector, Sandu Eliad, cunoscut publicist şi regizor de teatru. El o introduce în cercurile literare şi intelectuale ale vremii, dar primul contact direct cu lumea artistică îl are în 1934, când e angajată la revista Cărăbuş.
E legată de cercuri de stânga, uneori chiar comuniste. Sandu Eliade (prezida asociaţia „Amicii URSS), Hary Brauner (era din anturajul lui Lucreţiu Pătrăşcanu) şi Titus Cristureanu (prieten apropiat al Generalului Emil Bodnăraş), sunt oameni pe care-i frecventează, oameni legaţi de reţele comitet din România, într-un fel sau altul.
„Începutul cochetăriilor Mariei Tănase cu serviciile de informaţii din lumea bună din Franţa, Marea Britanie, America, datează din 1937. Ea apare în anturajul unor mari personalităţi cu care organizează un spectacol la Paris, cu ocazia unei expoziţii internaţionale, cu scopul de a-i ajuta pe răniţii de pe câmpurile de luptă - se desfăşura războiul civil din Spania. Fondurile obţinute din spectacol, din documetele siguranţei, ar fi ajuns doar în partea internaţionaliştilor. Partea opusă, naţionaliştii, nemulţumiţi, au pus ochii pe ea", povesteşte istoricul Cristian Troncotă.
Devine iubita lui Maurice Nègre, jurnalist francez al agenţiei Havas, care vine la Bucureşti la sfârşitul anilor '30. De fapt, acesta