Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul, „raiul“ sensurilor giratorii. Încă patru până la toamnă

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 10 iulie 2012 ·

Până în acest moment, în oraş sunt 29 de sensuri giratorii, însă planurile municipalităţii nu se opresc aici, chiar dacă amenajarea unui astfel de rond este destul de costisitoare

Modelul occidental de înlocuire a semafoarelor cu sensuri giratorii a fost aplicat din plin la Braşov, cu toate că la început mulţi dintre şoferi au fost circumspecţi în ceea ce priveşte utilitatea lor. Resistematizarea circulaţiei cu astfel de ronduri, ne-a adus şi o poziţie fruntaşă în ţară: oraşul cu cele mai multe „cerculeţe”. Astfel, până anul acesta, pe străzile Braşovului au fost amenajate 29 de astfel de ronduri, iar planurile edililor nu se opresc aici.

După cum au declarat reprezentanţii municipalităţii, costurile unui sens giratoriu nu sunt deloc mici şi s-au încadrat, în medie, între 600.000 şi 800.000 de lei. Până în toamnă, în alte patru intersecţii din oraş se vor amenaja ronduri. Primul a început deja să fie amenajat pe strada Hărmanului în zona RAT Braşov şi va face legătura cu viitorul cartier Coresi ce se va construi pe platforma Tractorul. Al doilea va fi la intersecţia străzilor 13 Decembrie cu drumul Coresi, în zona fostului depou de tramvaie. Tot pe acest tronson, însă la Pasajul Independenţei, va mai fi amenajat un rond, pentru a fluidiza şi a interconecta circulaţia cu podul Fartec şi străzile ce duc spre Bartolomeu Nord. Aceste trei sensuri giratorii sunt prevăzute în proiectul drumului Coresi, care, teoretic, ar trebui să fie finalizat până cel târziu în martie 2013. Costul întregii investiţii este de 30,8 milioane de lei, iar banii provin din fonduri europene, contribuţia Primăriei fiind de 502.000 de lei, astfel că nu se vor mai da alţi bani şi pe giratorii.

Giratoriu cu „pui”

Ultimul sens giratoriu, la care au şi început lucrările de săptămâna aceasta, este de fapt în interiorul celui mai mare sens al oraşului

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 49 minute
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 32 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Ministerul de Finanţe: Datoria administraţiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Mediafax acum 3 ore
În ianuarie, datoria se cifra la 801 miliarde lei, respectiv 49,9% din PIB. La finalul anului trecut, datoria avea o pondere de 48,8% din PIB. În patru ani, stocul datoriei publice s-a dublat, la sfârşitul lunii decembrie 2019 fiind de doar 373 mili

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°