Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii europeni pentru dezvoltarea Teleormanului vin prin Consiliul Judeţean

Publicat in Adevarul, joi 8 decembrie 2011 ·

Consiliul Judeţean Teleorman a primit astăzi vizita reprezentanţilor Agnţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în cadrul căreia instituţia este parteneră şi cu care a reuşit să obţină finanare pentru proiecte foarte importante pentru locuitorii acestui judeţ.

Echipa de oamenii a fost însoţită chiar de directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat care a vrut să faă câteva precizări în legătură cu planurile, dar şi proiectele derulate în acest moment de agenţie. Acesta a declarat că deşi Consiliul Judeţean nu are depuse foarte multe proiecte cu finanţare europeană, cele şapte pe care le are au foarte mare impact asupra populaţiei. Şi vorbim aici de rebilitarea Spitalului Judeţean, de dotarea ISU cu autospeciale de ultimă generaţie, modernizarea şi diversificarea producţiei în domeniul reciclării DEEE, precum şi sconsolidarea şi modernizarea Colegiului „Unirea” de la Turnu Măgurele. De asemenea, Liviu Muşat a precizat că cei mai mulţi bani europeni au fost atraşi de Consiliul Judeţean, respectiv 73 de milioane de euro, astfel sinstituţia ocupând locul I pe regiune ca valoare pe proiect.

Vicepreşdintele Ilie Bălan a fost gazdă şi a prezentat oaspeţilor ce realizări avem până acum

Ilie Bălan, vicepreşedintele CJT a fost cel care a însoţit grupul de la ADR la instituţiile care au beneficiat de aceste proiecte. Însă înainte de toate Ilie Bălan a ţinut să spună că este posibil ca din cauza blocării bugetului de investiţii al Consiliului Judeţean să se piardă prefinanţarea de la Spitalul Judeţean. În ceea ce priveşte proiectul în comun pe care Consiliul Judeţean l-a derulat împreună cu celelalte şase judeţe care fac parte din această agenţie, vicepreşedintele CJ a precizat că acesta este pe final şi că speră ca până la sfârşitul lunii februarie să se achiziţioneze şi ambulanţele de tip B. Vizita celor de la ADR a continuat la Pădurea Vedea,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 50 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 15 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 38 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°