Aşa dezastruoase cum sînt, rezultatele de anul acesta de la bacalaureat reflectă, din păcate, realitatea învăţămîntului românesc, după douăzeci de ani de tentative eşuate de a reforma sistemul. Despre dezastrele consecutive care au anulat, după 2000, tot ceea ce se realizase în mandatul ministrului Andrei Marga, cu bani de la Banca Mondială, am scris în repetate rînduri în ultimii zece ani şi nu voi relua acum observaţiile formulate de-a lungul mai multor articole. Deşi nu mă număr printre suporterii actualului ministru al Educaţiei şi Cercetării, cred că iniţiativa sa de a pune camere video în şcoli, pentru a supraveghea corectitudinea examenului de bacalaureat, este una salutară şi, să recunoaştem, curajoasă. Nu e uşor să pui în faţa celor mulţi o oglindă necruţătoare. Nu de alta, dar prea ne-am obişnuit să ne furăm singuri căciula, să raportăm procente tot mai mari de promovabilitate, în condiţiile în care nivelul de cultură generală al majorităţii absolvenţilor de liceu este foarte scăzut. Într-o societate întemeiată pe convingerea că „toată lumea fură“,în care frauda a devenit regulă şi principiu de promovare, e nevoie de astfel de măsuri radicale, chiar dacă nu sînt uzuale, pentru a-i trezi la realitate pe cei care au ajuns să creadă că toţi trebuie să avem aceleaşi şanse, deşi doar unii muncesc, în timp ce alţii „se descurcă“, apelînd la copiuţe şi la mită – metode „clasice“, despre care vorbim cu indignare pe la colţuri sau în articole răzleţe ce nu reuşesc, de ani buni, să determine nici o schimbare de mentalitate. Mi se pare deplasat să ne indignăm că, în sfîrşit, gunoiul ascuns cu grijă sub preş a fost descoperit într-o manieră atît de categorică. Sau să plîngem de mila „bieţilor“ absolvenţi care ar fi fost „stresaţi“ de prezenţa camerelor de supraveghere şi a măsurilor de securitate fără precedent şi, din acest motiv, n-au fost în stare să obţină o