Fotbalul românesc trăieşte cu nostalgia unui trecut primitiv.

În categoria Promoţie, dacă eşti în echipa oaspete şi marchezi, tatăl portarului te aleargă cu bâta pe tot terenul, urlând: „Grijania mă-tii! Îi dai gol fiului meu?”.

Jucătorul scapă teafăr numai după ce se aruncă în râu şi înoată până la celălalt mal. Deşi ar fi trebuit să câştige, oaspeţii pierd din pricina unor ofsaiduri inexistente. Arbitrii se disculpă: „N-am validat golurile, că ne luau ăia la bătaie. Dar trecem în raportul oficial că voi aţi câştigat”.

Apoi, se duc la un şpriţ cu gazdele şi pleacă acasă cu sacoşele pline. N-au dispărut nici blaturile muncitoreşti. Eşti de la UMT şi n-ai bani de sârmă? O iei gratis de la Câmpia Turzii, dar cu o condiţie: să dai trei puncte pentru salvarea Industriei de la retrogradare.

Un fost fotograf, Branco, stătea în spatele porţii UMT-ului, spunând: „Se apropie sfârşitul reprizei, acu, tre să marcheze Sârma...”.