Am descris de curand intr-un alt text o perspectiva diferita asupra schimbului de stafeta la guvernare cu 6 luni inainte de alegerile parlamentare. In esenta, ceea ce spun este ca, aceasta perioada, in care PNL si PSD, opozantii tuturor reformelor din ultimii ani, vor fi la carma vaporului este si un test pentru durabilitatea si legitimitatea a ceea ce s-a reusit. In domeniul justitiei, asistentei sociale, educatiei, cumpatarii bugetare, etc.
Daca romanii au inteles si pretuiesc aceste schimbari, atunci vor sanctiona orice abatere a noului guvern. Asta in cazul in care noua majoritate ar incerca o intoarcere la vechile practici. Daca romanii nu apreciaza ceea ce s-a facut deja si vor vota PSD si PNL in ciuda unei posibile restauratii, atunci restauratia devine legitima si Romania trebuie sa astepte alte vremuri pentru o schimbare durabila.
Mi-am dat seama ca am omis sa vorbesc despre “alternativa”. In acest asa-zis experiment pare ca electoratul e prizonierul a doua paradigme. Fie voteaza un USL ultra-conservator, fie un PDL ceva mai prizabil.
Imi asum omisiunea pentru care multi comentatori m-au criticat. Multi au spus, pe buna dreptate: bun, si daca nu ne convine ce fac Ponta si ai lui inseamna ca trebuie sa ii votam pe ceilalti doar pentru ca au promovat anumite reforme, avand totusi foarte multe restante? Nu, nu cred nici eu in raul cel mai mic.
Pe de o parte, nu-mi displace totusi ideea sa vad institutiile actuale si sustinatorii reformelor din ultimii ani aparand ceea ce s-a castigat deja. Este cu adevarat un semn de stabilitate si ireversibil. Modernizarea este un proces. El poate continua sau o poate lua de la capat.
Am vazut multi plangaciosi, multi oameni obositi, multi sceptici intre cei care acum 4 sau 5 ani erau entuziasti atunci cand se vorbea de reforma statului. Un lucru e sigur: cu plangaciosi, obositi si sceptici modern
