Oproiescu a evoluat ieri 40 de minute pentru formaţia poloneză, dar nu a dat satisfacţie
Românul are şanse minime să rămână în Polonia după ce conducătorii Wislei au aflat că au fost păcăliţi
Sorin Oproiescu, fotbalistul despre care ProSport a scris în ediţia de joi că a ajuns să dea probe la mai multe cluburi din străinătate cu ajutorul unor DVD-uri false şi cu un CV inventat, a jucat ieri 40 de minute pentru Wisla Cracovia. Cel mai probabil, va fi trimis acasă.
„Nu îl cunoşteam pe acest jucător, ne-a fost recomandat de către un agent. Am văzut câteva imagini cu el pe DVD, atât!“, a fost singura reacţie oficială a clubului polonez.
Mult mai volubil a fost însă fotbalistul, care le-a spus jurnaliştilor de la Gazeta Wyborcza că a jucat la Poli Timişoara, deşi nimeni din cadrul clubului bănăţean nu a auzit de el: „Am evoluat la Corvinul Hunedoara, la UM Timişoara, la Poli Timişoara şi la Hajer Club din Arabia Saudită. Am jucat şi pentru Viborg într-un meci de pregătire, dar m-am accidentat şi nu am putut să rămân acolo“.
Ieri, ofiţerul de presă al danezilor de la Viborg explica în ProSport faptul că Oproiescu nu a convins şi de aceea nu a continuat în Danemarca.
S-a încurcat în explicaţii
Legat de DVD-ul său de prezentare în care apăreau imagini cu sârbul Branko Ostojic, românul a avut o explicaţie bizară: „Nu este adevărat! Chiar vreau să clarific lucrul acesta“. Discursul său s-a îndulcit brusc: „Oricum, dacă voi rămâne la Wisla, o voi face pentru ceea ce arăt pe teren, nu datorită filmuleţului“. La o distanţă de doar câteva cuvinte, minciuna a devenit adevăr, dar şansele fotbalistului de a rămâne în Polonia sunt tot nule, pentru că antrenorii Wislei l-au plăcut mai mult pe omul văzut pe DVD-uri, decât pe cel real!
„Ne-a dat ţeapă la Bistriţa“
Articolul publicat