Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO China a depăşit recordul şi în materie de ambuteiaje. Şoferii sunt blocaţi de 10 zile pe o autostradă!

Publicat in Adevarul, marți 24 august 2010 ·

Oficialii chinezi sunt depăşiţi de situaţie şi promit că totul va reveni la normal în trei săptămâni. Presa scrie deja despre cel mai mare ambuteiaj din toate timpurile.

Chinezii au bătut recordul şi la ambuteiaje, pe autostrada ce leagă Beijingul de Jining (Mongolia inferioară) autotrenurile şi autoturismele intrând în a zecea zi de blocaj. Coada a început să se formeze la 14 august, când zeci de camioane de mare mare tonaj se îndreptau spre capitală cu alimente şi materiale de construcţii.

Apoi, la 5 zile după acest prim incident, autorităţile au demarat o serie de lucrări de reparaţii şi întreţinere pe tronsonul deja foarte aglomerat. În câteva zeci de minute situaţia s-a înrăutăţit şi de atunci nu se întrevede vreo rezolvare. Vehiculele continuă să se îngrămădească pe autostrada G110, iar oficialii nu promit vreo îmbunătăţire înainte de 13 septembrie, când vor fi finalizate şi lucrările de amenajare. Autorităţile speră că în trei săptămâni va fi redeschisă circulaţiei şi o altă autostradă.

“Circulaţia de pe autostrada 110 a fost drastic îngreunată în urma acestor lucrări”, a explicat pentru codianul “Global Times” purtătorul de cuvânt al Biroului de gestionare a traficului rutier din Beijing. Potrivit canalului TV britanic Sky News, ambuteiajele de pe această autostradă ce leagă capitala de nordul ţării au devenit frecvente încă din luna mai. În prezent, afluxul de camioane de mare tonaj e infernal, pe G110 trecând zilnic peste 17.000 de astfel de vehicule.

400 de poliţişti în patrulă

Pentru a păstra calmul şi a evita orice ieşire violentă, autorităţile au detaşat 400 de poliţişti, care patrulează 24 de ore din 24 de-a lungul tronsonului de autostradă blocat. Iar şoferii, pentru a-şi mai omorî timpul încing campionate de table şi cărţi.

Pentru locuitorii din satele şi oraşele învecinate, ambuteiajul se dovedeşte, însă, mană cere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum o ora
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°