Afacerea Ridzi şi fabrica de diplome de la Spiru Haret - cele două mari scandaluri ale acestei veri - au un numitor comun: impostura. Un fenomen care în 20 de ani de democraţie originală s-a generalizat ca un cancer metastazic.

Impostura academică a devenit de mult o banalitate în România. Orice analfabet cu ceva dare de mână îşi poate încropi fără probleme un CV năucitor. Încă de pe vremea ilustrului Mischie, colecţionarea doctoratelor devenise, alături de vânătoare, sportul favorit al baronilor locali. Dar şi al şefilor de prin poliţie sau vămi. Cu timpul, apetitul pentru titluri universitare şi diplome fictive nu s-a domolit, ci s-a extins ca o molimă în întrega noastră clasă politică. Surprinzător, cei mai afectaţi nu sunt bătrânii dinozauri, ci lupii tineri, dornici de afirmare.

"Generaţia aşteptată" a dus impostura pe culmi neimaginate în trecut. Multe dintre noile staruri promovate de partide afişează fără jenă biografii contrafăcute grosolan. Exemplul notoriu este cel al mezinei prezidenţiale, care se lăuda cu "studii economice în Statele Unite". Mai recent, Sorina Plăcintă - unsă proaspăt ministru al Tineretului - pare incapabilă să-şi aducă aminte când şi unde a făcut a doua facultate, menţionată în CV-ul oficial. Un alt europarlamentar PD-L, Oana Antonescu, îşi înfrumuseţează trecutul cu o nonşalanţă halucinantă.

De pildă, declară că a fost "asociat" într-o mare firmă bucureşteană de avocatură, când de fapt a trecut pe acolo doar ca stagiar. Nu este singura "licenţă poetică" din biografia "creativă" a acestei beizadele de rangul doi. Oana este fiica lui Marin Antonescu, liderul PD-L de Dâmboviţa. Nimeni altul decât fostul consul al României în Belgia, cunoscut şi ca "securistul lui Băsescu" de pe vremea când preşedintele nostru lucra la Anvers. În campania electorală, tânăra candidată se împăuna cu experienţa Bruxel