J.P. Morgan (1837-1913), considerat cel mai puternic bancher american din istoria naţiunii, a fost întrebat la o audiere în faţa unui comitet al Congresului care sînt criteriile pe baza cărora acordă credite: "Nu e vorba în primul rînd de bani şi avere?" a întrebat un membru al comitetului. "Nu, domnule, ar fi răspuns Morgan, cel mai important lucru este caracterul". "Mai important decît banii şi averea?" a întrebat scepticul. "Mai important decît banii, averea şi orice altceva, a răspuns Morgan, pentru că nu poate fi cumpărat pe bani". Pe vremea marelui bancher erau mai puţine legi, regulamente şi coduri, dar părea că toată lumea înţelege ce înseamnă caracter; e adevărat, criticii lui Morgan susţin că el aprecia doar caracterele din slujba propriilor lui interese. Poate că era adevărat, dar tocmai absenţa caracterului pare a fi în miezul turbulenţei din economia americană. Din mai - de cînd a apărut prima ştire că la Enron, firmă gigant de distribuire a energiei electrice, ceva nu e în regulă - şi pînă astăzi, cînd ştirile despre falimentele marilor corporaţii se succed cu o viteză specifică unei ţări căreia nu-i place să aştepte, uimitor, pentru nespecialist, este modul cum banii şi averea au putut fi luate drept caracter. Corolarul aprecierilor greşite, al deciziilor eronate şi al fraudei a fost îmbogăţirea autorilor lor: cei 144 de şefi de la Enron şi-au atribuit o sumă totală de 744 milioane de dolari în anul de dinaintea falimentului, ceea ce ar însemna cam 5 milioane de dolari pentru fiecare dintre ei. Înainte ca dezastrul să devină public şi-au vîndut acţiunile şi i-au sfătuit pe cei din cercul lor intim să procedeze la fel. Cînd au realizat că secretul nu mai poate fi păstrat, că redresarea este imposibilă, s-a trecut la distrugerea documentelor compromiţătoare; a fost totuşi prea tîrziu: s-a dovedit că şi firma Andersen, angajată să verifice situaţia