Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: România ar putea încheia alt acord cu FMI şi UE la anul

Publicat in Ziarul Financiar, luni 11 iunie 2012 ·

României nu i-ar strica să continue să aibă un anume tip de acord preventiv cu instituţiile financiare internaţionale, putând să-l folosească drept un "certificat de sănătate" pe care să-l prezinte pieţelor pentru a obţine finanţare, a declarat premierul Victor Ponta într-un interviu acordat agenţiei Bloomberg.

Actualul acord încheiat în 2011 cu FMI şi UE - al doilea de la începutul crizei - expiră în martie 2013, iar şeful guvernului spune că România ar putea continua să folosească îndrumarea experţilor străini fără a mai împrumuta însă bani, decizia depinzând însă şi de rezultatul alegerilor parlamentare din toamnă.

România nu a tras bani din acordul semnat în 2011, dar la nevoie poate accesa circa 5 mld. euro. Prin acordul stand-by din 2009 a împrumutat 11,9 mld. euro de la FMI, 5 mld. euro de la UE şi 0,6 mld. euro de la Banca Mondială. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu afirma în prima parte a acestui an că ar fi bine ca actualul acord cu FMI să fie şi ultimul. "Cel mai bine ar fi să ieşim din acest acord, ceea ce ar însemna că lucrurile merg bine şi nu mai avem nevoie de profesor. Dacă te mai lungeşti într-un asemenea acord, nu va mai fi un mesaj bun." De altfel, el spunea şi în 2010 că n-ar fi crezut ca România să mai aibă nevoie de FMI.

Cât priveşte ţinta de adoptare a euro în 2015, Ponta admite că aceasta este probabil prea ambiţioasă. "Realist vorbind, ar trebui să luăm această dată doar ca pe o dorinţă şi nimic mai mult."

Ministrul finanţelor: Ţinta de deficit pe 2013 va fi de 2,2% din PIB

Bugetul pe anul viitor va fi construit pe o ţintă de deficit de 2,2% din PIB după standardele europene, a declarat ministrul finanţelor Florin Georgescu pentru Bloomberg.

Este prima indicaţie privind un indicator macroeconomic-cheie pentru 2013 şi în acelaşi timp reprezintă semnalul abandonării obiectivului de reducere a deficitului până l

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 37 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 3 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 57 minute
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 3 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum 2 ore
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 5 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°