Dezvoltarea durabilă este strâns legată de costul politic. Niciun guvern nu vrea să plătească un cost politic al investiţiilor pe termen lung, ci caută câştiguri electorale pe termen scurt. Altfel zis, nici democraţia nu a schimbat mentalitatea cincinalelor.
În completarea dosarului Rezervoarele româneşti de idei din ediţia curentă, FP România a cerut unor tineri experţi din cadrul LSRS să-şi prezinte ideile referitoare la proiectele pe care România le-ar putea face în contul Strategiei UE pentru Dunăre şi să facă recomandări pentru o politică de dezvoltare durabilă pentru România.
E greu de vorbit despre dezvoltare durabilă pe timp de recesiune economică. Chiar şi când România avea creştere economică, guvernele aveau de ales între subvenţii şi investiţii în cadrul ramurilor economice în care dezvoltarea durabilă creează valoare adăugată reală (energie, educaţie, sănătate, protecţia mediului). Cele două "Strategii naţionale de dezvoltare durabilă”, întocmite de comisii prezidenţiale în 2003 (Ion Iliescu) şi 2008 (Traian Băsescu), au fost exerciţii de imagine nerealiste şi nerealizabile. Astăzi o dezbatere reală despre dezvoltarea durabilă nu ar crea nici un ecou în societatea civilă, ci mai degrabă ar părea o excentricitate a autorităţilor.
Eu cred că dezvoltarea durabilă este strâns legată şi direct proporţională cu costul politic. Subvenţii pentru gigacalorie sau investiţii pe termen lung în energii alternative? Salarii pentru profesori sau investiţii în infrastructura educaţională? Niciun guvern nu vrea să plătească un cost politic al investiţiilor pe termen lung, în defavoarea beneficiilor directe către cetăţeni. De aceea, nu cred că acum se mai poate ridica problema unor proiecte mai lungi de 4-5 ani, cât durează o legislatură. Se pare că nici democraţia nu a schimbat mentalitatea cincinalelor.
Din păcate, o lipsă de orizont pe term