De ziua noastră, aşa să ştiţi că vă mulţumesc.

Vă mulţumesc, dragi maghiari, pentru frumoasele oraşe din Transilvania, pe care poate că puteam să le păstrăm mai bine. Vă mulţumesc pentru că ştiu cât de greu e în ziua de azi, când noi sărbătorim o patrie mai mare, să nu vă gândiţi că voi v-aţi ales doar cu o patrie mai mică.

Vă mulţumesc, dragi germani. Nu doar pentru castelele teutone şi cetăţile voastre ţărăneşti la care ne ducem copiii în week-end, uitând adesea să le spunem cine le-a făcut, dar şi pentru regele pe care ni l-aţi dat: Carol I de Hohenzolern. Datorită lui avem o ţară mare, cu reguli pe care încă încercăm să le respectăm!

Vă mulţumesc, dragi turci şi tătari: voi adăugaţi mirodeniile Orientului, nu doar în mâncarea pe care o numim naţională (a voastră, de fapt), ci şi în felul nostru de a fi: Nastratin Hogea e şi-al nostru!

Vă mulţumesc, dragi bulgari, că aţi putut să treceţi peste pierderea provinciei Dobrudja acum 100 de ani, că să avem şi noi ieşire la mare (deşi, uite, ca tot la voi tragem în concediu!).

Vă mulţumesc şi vouă, dragi evrei, atât de prigoniţi, pentru că ne-aţi dat atâtea generaţii de doctori şi profesori şi matematicieni şi poeţi. Vă mulţumesc pentru Tristan Tzara (a fondat curentul dadaist, prima mişcare artistică globală în care avem şi noi un întemeietor), dar şi pentru Mihail Sebastian, tratat atât de rău de generaţia bunicilor mei...

Am uitat pe cineva? Sigur că da: România e făcută şi de ţigani, armeni, greci, italieni şi evrei, ba chiar şi francezi. Ei, da, de ce credeţi că se numeşte Facultatea de Medicină Carol Davila?

Vă mulţumesc tuturor şi-mi pare rău că atâţia aţi plecat!

Şi-mi pare rău că destui dintre cei care au rămas nu se simt mereu cofortabil în Romania pe care am construit-o. Aş vrea doar să ştiţi că, pentru mine, e şi ţara voastră. Mai bogată pentru că sunteţi.