Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alunecările de teren afectează încă o localitate din Vâlcea

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 28 noiembrie 2010 ·

O casă s-a prăbuşit, iar alta este în pericol în comuna Buneşti, judeţul Vâlcea, din cauza unei surpări de teren. În ultimele zile, în judeţul Vâlcea s-au reactivat alunecări de teren vechi în mai multe zone. Sursa: Nicoleta EneSursa: Nicoleta Ene

1 /.

Sâmbătă dimineaţă, în jurul ore 4.00, în curtea lui Vasile Ene a apărut un crater cu un diametru de 20 de metri, care s-a extins rapid sub casă, iar pereţii au început să cadă.

“Parcă era cutremur aşa tremura şi mugea pământul. Era un zgomot infernal. Casa se zgâlţâia din temelie. Când am ieşit afară, aproape să cad în groapă, pâmântul se rupea pur şi simplu în bucăţi. Până au ajuns pompierii craterul s-a umplut cu apă sărată", povesteşte Vasile Ene.

Cea de a două casă aflată în pericol aparţin tot familiei Ene şi este situată la mai puţin de zece metri de cea afectată. "Ăsta da ghinon, în câteva ore să nu mai ai acoperiş deasupra capului. Nu ştiu ce am să fac, unde am să locuiesc la iarnă? Bunica mea este speriată de moarte de tot ce s-a întâmplat", mai spune Vasile Ene.

Groapa trebuie acoperită cu pietriş de râu

Ajutaţi de localnici şi pompieri, sinistraţii au reuşit să îşi recupereze o parte din bunuri şi materiale de construcţii şi vor locui deocamdată la rude.

“Fenomenul de prăbuşire este încontinuare activ, caverna conţine apa sarată şi are tendinţa de a se extine către celelate gospodării. Probabil că în subteran este un zăcământ de sare. Am securizat zona şi o monitorizăm permanent", susţine colonelul Adrian Mesecu, inspectorul-şef al ISU Vâlcea.

Geologii prezenţi ieri în judeţul Vâlcea spun că groapa depăşeşte deja diametrul de 20 de metri, că este plină cu saramură şi că dimensiunile craterului sunt în continuă creştere. Dacă nu se intervine rapid, groapa va ajunge să aibă, în curând, diametrul de 60 de metri, punând în pericol întreaga gospodări

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 11 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°