Caragiale a apărut, pentru prima dată, în faţa publicului suedez. Cu o strategie care ar trebui brevetată, Institutul Cultural Român din Stockholm a legat numele lui Caragiale de cel al unui cunoscut autor suedez, Strindberg, pentru ca publicul invitat să poată avea o cale de acces şi un reper familiare. Cei doi au trăit în strictă contemporaneitate: Strindberg e născut la 22 ianuarie 1849, iar Caragiale la 30 ianuarie 1852, iar de murit, au murit amândoi în acelaşi an, 1912, Strindberg la 14 mai, Caragiale la 9/22 iunie. Amândoi au coarda satirică, amândoi au apucat perioada de impunere a puterii presei, au făcut gazetărie şi au personaje gazetari, amândoi au fost dramaturgi şi prozatori, la amândoi există o anumită cruzime în viziunea asupra lumii, desigur, mai puternică la Strindberg. Ceva din amprenta epocii se vede în ambele creaţii, în ciuda diferenţelor. Gazdele evenimentului, Dan Shafran, Directorul ICR Stockholm, precum şi Eva Leonte cu întreaga echipă au făcut în aşa fel încât să nu se producă nici un episod caragialesc de-a lungul serii. Pe lângă scriitorul suedez Magnus Florin, moderatorul evenimentului, invitaţi la seara Caragiale-Strindberg au fost dramaturgul Vlad Zografi (care a făcut o strălucită prezentare a posibilităţii întâlnirii, pe la 1880, a unui intelectual suedez şi a unuia român) şi subsemnata. Împreună cu Vlad Zografi, am încercat să-i iniţiez pe cei prezenţi în lumea şi arta lui Caragiale. Seara a fost extrem de vie, pentru că momentele de prezentare (discuţii şi imagini) a celor doi scriitori clasici au alternat cu reuşite scenete, în interpretarea a doi actori îndrăgiţi, Björn Granath şi Mirja Turestedt, din trupa Teatrului Dramatic Regal din Stockholm. Cu această ocazie au fost traduse de către Inger Johansson Intelectualii şi Situaţiunea şi s-a descoperit că există manuscrisul unei versiuni suedeze a Scrisorii pierdute, făcute prin in