Saptamana aceasta, in vreme ce sefii de stat si de guvern din UE erau reuniti la Bruxelles pentru a discuta conflictul dintre Rusia si Georgia, s-a petrecut un eveniment care, vazut din afara, poate parea neinsemnat, dar care pentru mii de eurocrati a semnalat sfarsitul unei ere. Pe scurt, la incheierea discutiilor celor 27 de lideri, seful diplomatiei franceze, Bernard Kouchner, a strabatut pe jos cele cateva sute de metri care separa cladirea Consiliului European de cea a Parlamentului European si a prezentat rezultatele summitului in fata deputatilor europeni reuniti in sesiune plenara. Celor care ridica din umeri la auzul acestei stiri li se poate raspunde ca e vorba de o noutate absoluta, care, daca va fi repetata sistematic, va face ca UE sa economiseasca sute de milioane de euro in fiecare an si sa fie mai eficace in functionarea sa.
Pe scurt, pana acum toate sedintele plenare ale Parlamentului European s-au tinut sistematic la Strasbourg (in Franta), la Bruxelles avand loc numai sesiunile ordinare. Cei 785 de deputati impreuna cu asistentii lor, traducatorii si intreaga birocratie a Parlamentului isi strang in fiecare luna hartiile si tot ce le-ar putea face viata mai usoara si pleaca pentru patru zile la Strasbourg, orasul care, din incapatanarea Frantei si pentru ca asa scrie in toate tratatele europene, este sediul permanent al Parlamentului. Toate incercarile de pana acum de a pune capat acestui circ ambulant obositor si costisitor au fost in zadar. Pentru Franta, a sechestra Parlamentul la Strasbourg este o chestiune de onoare nationala, precum si o importanta sursa de venituri pentru orasul cu pricina.
Majoritatea deputatilor din PE, printre care chiar si multi francezi, urasc aceasta viata de nomad. De asta data insa, Parlamentul a ramas la Bruxelles, intrucat in urma cu cateva zile plafonul amfiteatrului de la Strasbourg