Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Adrian Pană a declarat luni că principala cauză a neregulilor constatate la Institutul Oncologic Bucureşti (IOB) a fost managementul defectuos al fostului director. De asemenea, pentru neregulile găsite au fost date amenzi în valoare de 33.000 de lei. "La IOB este un management defectuos de la mulţi ani ai fostei conduceri, care a afectat calitatea serviciilor oferite pacienţilor. În ceea ce priveşte aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare, au fost probleme, în principal, din cauza lipsei de comunicare între şefii de secţie, Comisia Medicamentului, serviciile de achiziţie şi serviciul financiar, astfel încât să fie asigurate medicamente şi materiale de tipul analgezice, antibiotice uzuale şi pastile împotriva greţei", a precizat secretarul de stat Adrian Pană, într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.
Potrivit secretarului de stat din MS, la IOB nu existau indicaţii reale privind stocul din farmacii şi, de asemenea, erau probleme în ceea ce priveşte sistemul informatic centralizat pe spitale, astfel încât nu puteau fi verificate stocurile la momentul prescrierilor medicamentelor.
Alte nereguli depistate de echipa de control a MS se referă la nereguli privind utilizarea aparaturii pentru radioterapie. "Controlul a semnalat o serie de nereguli în ceea ce priveşte serviciile oferite pacienţilor şi utilizarea aparaturii din dotare. Astfel, pentru radioterapie, două acceleratoare noi primite de IOB din fondurile MS, în perioada 2009 - 2011, au fost puse în funcţiune în 2013, când deja erau ieşite din garanţie. De asemenea, există informaţii potrivit cărora pacienţii ar fi fost dirijaţi către sistemul privat pentru efectuarea acestor tratamente, de radioterapie, inclusiv fostul manager al spitalului având contract cu astfel de unităţi. Pentru aceste situaţii, vom transmite organe