Daniel Ruse, considerat de procurori unul dintre lidiei mafiei bancherilor, este audiat în acest moment de procurorii DIICOT la Serviciul Teritorial Bucureşti.
Citeşte şi DOSARUL BANCHERILOR Daniel Ruse: „În mare despre ce e vorba, crearea unui grup infractional?/ Am vorbit cu generalul Abraham”
Jumătate din prejudiciul de 22 de milioane de euro s-a dus către societăţile controlate de Daniel Ruse, care deţine o fermă lângă oraşul Olteniţa. Acesta a folosit cetăţeni romi, membri ai clanului interlop Moga, care au tăiat utilajele cumpărate şi le-au vândut la fier vechi. Daniel Ruse a candidat, în 2008, la primăria Olteniţa şi a scos doar 9,24% din voturi. El este naşul unuia dintre liderii clanului Moga şi un influent afacerist local. Reprezentanţii instituţiilor bancare implicate în scandal au explicat, ieri, că activitatea lor nu a fost afectată de ancheta DIICOT. Mai mulţi funcţionari din Ministerul Economie, acuzaţi în dosar, au fost suspendaţi din funcţii.
40 de credite penale
Potrivit DIICOT, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate. Liderul grupării infracţionale din dosarul fraudelor bancare de 22 de milioane de euro, Daniel Ruse, a candidat ca independent la alegerile din 2008 pentru Primăria Olteniţa, iar apoi, scrie presa locală, şi-a cumpărat o fermă de porci şi ar fi coordonat obţinerea de credite cu documente false.
Zis "Tene"
Originar din judeţul Călăraşi, Ruse a fost al patrulea la alegerile din 2008 pentru funcţia de primar din Olteniţa, obţinând doar 9,24% din voturi, conform datelor Biroului Electo