170 de săteni ai comunei nemțene au vârsta între 80 și 100 de ani. Oamenii locului spun că munca, alimentația naturistă și un păhărel de vin sunt secretul vieții până la adânci bătrâneți.
La cei 93 de ani, Neculai Papară este cel mai vârstnic bărbat din comună, dar susține că și consăteanul Vasile Hăisan e leat cu el. „Dar el nu mai aude bine, nu mai vede și nu prea mai mișcă. Eu mai ies prin curte la câine, la găini și nu-mi trebuie cârjă", spune șugubăț bătrânul.
În tinerețe, omul a lucrat pe moșia boierului Stârcea și i-a ținut oile, dar recunoaște că nu și-a refuzat nimic în viață. „Nici post n-am ținut - că e greu de ținut, un pahar de vin mai beau și acum dacă am. Acum oamenii trăiesc mai mult cu pastile", mai spune moș Neculai care a rămas văduv de trei ani, dar are sprijinul celor patru copii, 12 nepoți și strănepoți.
Cinci decenii memorate în jurnal
Peste drum, la câteva case distanță, Anica Hăisan duce povara celor 94 de ani ținând evidența zilelor într-un jurnal completat cu strictețe. Fără să aibă nevoie de ochelari, scrie cu migală în fiecare zi numele celor care o vizitează, și notează „evenimentele" pe care le trăiește în micuța casă bătrânească.
„Ține jurnalul de vreo 50 de ani și scrie acolo tot ce face, cu cine s-a întâlnit, ce a vorbit, când plouă, când ninge...Nu mai sunt toate caitele, pe unele le-am mai dat pe foc", spune fiica sa, Olga Popa. Anica Hăisan e văduvă de 24 de ani și are șapte copii cu vârste între 57 și 72 de ani și 26 de nepoți și strănepoți. „Se trezește pe la 6 dimineața, iar pe la 8 îi aduc cafeaua. N-a luat în viața ei pastile. Ieri a fost preotul cu molifta, și l-a pus să semneze în jurnal", mai spune fiica Anicăi Hăisan. Se bucură ca un copil când primește ziare și pixuri să aibă cu ce scrie în jurnal, iar la plecare ne urează „Să trăiți, c-ați venit!" .
Elena Vamanu di