Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia din Bistriţa se afla în plin control de la Bucureşti când a izbucnit scandalul drogurilor cu epoleţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

Noul şef interimar al IJP spune că înmulţirea cazurilor de criminalitate stradală şi alte statistici nefavorabile au pus inspectoratul sub lupa IGP.

A doua zi după instalarea în funcţia interimară de la conducerea IPJ Bistriţa-Năsăud, comisarul Ovidiu Mureşan a acordat un interviu în exclusivitate pentru Adevărul de Seară. Mureşan vorbeşte despre controlul făcut de IGP la Bistriţa, despre scandalul drogurilor cu epoleţi şi face referiri la scandalul mediatic în care a fost implicată fosta conducere a IJP. Rep: Care au fost rezultatele controlului efectuat timp de două luni de IGP la Inspectoratul din Bistriţa? Durata controlului a fost de două săptămâni şi nu de două luni. Ca urmare a acestui control unii colegi au fost atenţionaţi, iar faţă de alţii s-a luat măsura cercetării prealabile. Este vorba de fostul inspector şef, de cei doi adjuncţi, Nicula şi Olariu, de patru şefi de sevicii de la municipiu şi de trei ofiţeri. Rep: Practic ce nereguli a găsit controlul celor din IGP? Nu vă pot spune. Eu personal nu am avut acces la nota raport a ofiţerilor controlori. O parte din ele au fost prezentate de fostul inspector şef, Bodescu într-o şedinţă a de conducere a Inspectoratului, însă eu nu am fost prezent, deoarece eram la o instruire profesională la Alba-Iulia. Că am auzit ce scrie acolo, este altceva. Dar nu pot să-mi asum anumite afirmaţii fără să fi luat la cunoştinţă. Nu manifest niciun fel de reticenţă în a face public în momentul în care iau la cunoştinţă conţinutul acestuia. Rep: Aşa numitul scandalul al drogurilor cu epoleţi, în care au fost implicaţi pe lângă mulţi alţii şi un poliţist a contribuit la acest control sau nu? Scandalul drogurilor a apărut la jumătatea perioadei de control a ofiţerilor din IGP. Poate şi chestiunea cu drogurile a contribuit la cercetările prealabile. Poate. Oricum nu ne face cinste.Suntem oamenii legii sau garanţii re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 29 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°