Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România are nevoie de gândire limpede

Publicat in Jurnalul, marți 15 martie 2011 ·

Viitorul aparţine unei gândiri limpezi, iar România are nevoie de aşa ceva pentru a merge mai departe, a afirmat Clin Georgescu, secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma.

“Viitorul aparţine gândirii şi minţii. La ora actuală, 20% din populaţia lumii foloseşte 70% din resursele Terrei, ceea ce nu este deloc îmbucurător. Filosofia mea pentru România este să apelăm la tineri şi intelectuali pentru a avea o ţară normală. România are nevoie de o gândire limpede pentru a merge mai departe”, a spus Georgescu. Acesta este unul dintre numele pe care presa l-a vehiculat în ultima vreme pentru postul de premier al României. Întrebat de ziarişti dacă ar accepta o astfel de funcţie, Georgescu a spus că preferă să-şi continue proiectele în care este implicat.

La sediul Băncii Naţionale a României a avut loc o dezbatere cu tema 'Criza mondială în viziunea lui Aurelio Peccei', la care invitat principal a fost profesorul Roberto Peccei, savant şI fiul fondatorului Clubului de la Roma, Aurelio Peccei. La manifestare au mai participat: academicianul Mircea Maliţa, Florin Georgescu şI Thomas Schauer, directorul Centrului European de Suport al Clubului de la Roma, cu sediul în Viena. “ Este de remarcat că astăzi la 25 de ani de la moartea tatălui meu, sugestiile lui sunt foarte actuale”, a declarat Roberto Pecceli. Tatăl său a enumerat 37 de teme prioritare pentru viitorul omenirii, o listă care este şi astăzi foarte actuală. În cursul vieţii sale, Clubul de la Roma a produs aproape douăzeci de rapoarte prin implicarea unor personalităţI politice economice şI ştiinţifice de prim rang. Astăzi, tradiţia sa este păstrată de fiul său.

Cu ocazia seminarului de la BNR, Clubul de la Roma a lansat în România raportul Economia Albastră-100 de inovaţii. 100 de milioane de locuri de muncă. Româna este prima limbă în care cartea a fost tradusă, dar urmează ş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 50 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 36 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 36 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 47 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 41 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°