Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinel Staicu, înlăturat de la şefia SIF Oltenia

Publicat in GAZETA de SUD, marți 21 decembrie 2010 ·

CNVM i-a retras lui Dinel Staicu avizul pentru funcţiile de administrator şi conducător efectiv al SIF Oltenia. În maximum 30 de zile, Dinel va avea înlocuitor în CA. Staicu îşi anunţase demisia din funcţia de preşedinte al SIF Oltenia pentru 2 februarie 2011, după scandalul generat de condamnarea sa la 12 ani de închisoare în dosarul BIR.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), arbitrul pieţei de capital, nu a mai aşteptat până pe 2 februarie 2011 ca Dinel Staicu să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al SIF Oltenia - aşa cum acesta anunţase vineri. Ieri, SIF Oltenia a transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB) un comunicat prin care anunţa deciziile luate de CNVM la sfârşitul săptămânii trecute. CNVM i-a revocat lui Dinel Staicu avizul de conducător efectiv al SIF Oltenia, ca şi avizul de membru în Consiliul de Administraţie (CA). Practic, de la sfârşitul săptămânii trecute omul de afaceri craiovean nu se mai află în boardul de conducere al SIF Oltenia.

CA are obligaţia ca în 30 de zile să numească un nou membru în CA, până la proxima Adunare Generală a Acţionarilor (AGA) şi să numească o nouă persoană eligibilă în funcţia de conducător, în locul lui Dinel Staicu. De asemenea, CA are obligaţia ca la următoarea AGA să înscrie ca punct distinct pe ordinea de zi menţinerea în funcţie a administratorului Carmen Ioana Popescu. Aceasta este considerată mâna dreaptă a lui Staicu, omul de încredere în multe dintre societăţile pe care Dinel le controlează din umbră. Carmen Ioana Popescu este implicată în dosarul Transgaz Mediaş - în care Dinel Staicu este acuzat de prejudicierea acestei societăţi cu 11,3 milioane de euro. Această propunere sugerează că nici mâna dreaptă a lui Staicu nu este agreată de CNVM. În aceste condiţii, persoanele eligibile pentru funcţia de conducător efectiv rămân: Tudor Ciurezu, Vasile Şalapa, Teodor Buzatu, Gheorghe Blidaru

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 48 minute
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 40 minute
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum o ora
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 3 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum 57 minute
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum 37 minute
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc lansează programul "Litoralul pentru toţi", între 31 mai – 20 iunie, cu tarife de la 35 de lei pe noapte

News.ro acum 22 minute
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea programului social “Litoralul pentru toţi”, care se va desfăşura între 31 mai şi 20 iunie. Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de pe litoralul român

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum o ora
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 3 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 2 ore
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°