Probabil firea mea mai conservatoare – rezultatul anilor de administrare de rețele – mă face să fiu sceptic în legătură  cu șansele reale ale dispozitivelor mobile de nouă generație de a periclita piața computerelor desktop.

Unele breșe există, desigur. Însă există un oarecare prag de la care ne lovim de limitările tehnologiei.

În primul rând, e vorba de dimensiunea ecranului. Ecranul e mic, pentru că altfel dispozitivul n-ar mai fi portabil. De la o anumită mărime, deja intrăm pe teritoriul laptopurilor. E suficient ca să împărtășim fotografiile cu prietenii sau să ne amuzăm de un clip pe youtube. Dar nu destul pentru a vedea un film artistic, și nici măcar o fotografie de calitate.

În al doilea rând, capacitatea de stocare e limitată ( deși tehnologia memoriilor statice progresează mereu) și mai ales fiabilitatea mediului respectiv nu este grozavă, ca să nu mai vorbim de fiabilitatea soluției în ansamblu – probabilitatea ca dispozitivul portabil să fie furat, pierdut, distrus etc este destul de mare, în tot cazul mai mare cu mult față de cazul unui desktop.

Limitări există și la nivelul perifericelor. Blackberry încă  rezistă pe piață în mare parte datorită atașamentului fanilor față de tastatura acestuia.

Despre puterea de calcul nu discutăm; într-un articol anterior vorbeam despre legătura între viteza de calcul și consumul de electricitate. Raportul între cele două se poate îmbunătăți considerabil prin progres tehnologic, dar relația de dependență rămâne.

Mobilele actuale sunt rezultatul unui compromis ingineresc în toate direcțiile despre care am vorbit – și nu numai acestea.

Dar, bineînteles, pentru orice inginer, o limitare înseamnă  o provocare. Fiecare din aceste probleme cere o soluție mai bună.  Este foarte posibil ca de fapt principala greșeală să fie tocmai preluarea paradigmei desktop-ului și încercarea de a o ad