Bondoc, cu fundul jos, Messi întregeşte impresia că marii fotbalişti sunt scundaci, gândindu-ne şi la Maradona.
Televiziunea este cinică. Ne serveşte campionate imperiale cu arene în sărbătoare şi monştri sacri ca Messi, suprapuse peste fotbalul nostru sălciu dedicat unor tribune ori placide, ori afurisite.
Apropo de Messi, cu driblingul său supranatural urmat de goluri miraculoase. Bondoc, cu fundul jos, el întregeşte impresia că marii fotbalişti sunt scundaci, gândindu-ne şi la Maradona, ca să nu mai vorbim că nici Pele şi nici Hagi n-au fost nişte lungani. Dar să ne întoarcem la Liga lui Mitică, lipsită de vedete autentice şi garnisită de arbitri dubioşi. Explicabil, din moment din ce arbitrajul a fost mereu o îndeletnicire lucrativă în ţara noastră. Cu atât mai mult azi când corupţia muşcă din trupul ei cu voluptate.
Campionatul nu seamănă cu o şcenă, ci cu un şantier. Un pluton compact de 7 echipe dă din coate în numele titlului visat. Campioana Unirea Urziceni şi-a pierdut tempo-ul după despărţirea de Dan Petrescu. CFR Cluj e o veleitară lipsită de stil. Timişoara, o medie între pragmatismul lui Iancu şi gentileţea lui Sabău. Vasluiul e un ciocoi ieşit la iarbă verde. Steaua e o cumătră furişată într-un vestiar nobil pentru a-şi însuşi un tricou glorios.
Rapid e un cântec îngânat de un patron afon. Cea mai dotată pare Dinamo. Sub tricoul alb-roşu pulsează viaţa cu bune şi rele: conducători pricepuţi corciţi cu palavragii, un antrenor delicat şi aplicat, revelaţii ca Alexe, certitudini ca An. Crisrea, vedete neînţelese ca Ad. Cristea, altele tranchilizate ca Zicu.
