Barack Obama, ales preşedinte al SUA în 2008 în baza unor promisiuni de “schimbare” şi “speranţă”, a recunoscut duminică faptul că a eşuat în impunerea unui nou mod de a face politică la Washington, dominat de divergenţe partizane.
“Washingtonul pare să funcţioneze la fel de rău ca acum patru ani”, a declarat preşedintele într-un interviu pentru postul CBS, într-un moment în care, în Congres, democraţii şi republicanii au opinii mai divergente ca niciodată, transmite Mediafax. Preşedintele şi aliaţii săi democraţi din Congres au avut parte de numeroase confruntări cu republicanii în decursul ultimilor trei ani şi jumătate.
“Cred că am subestimat gradul în care, în acest oraş, politica avansează spre eliminarea unor probleme”, a apreciat Obama. “Un lucru pe care îl înveţi când ajungi în această funcţie este că totul necesită mai mult timp decât ţi-ai fi dorit”, a adăugat el imediat. Obama, care este nevoit să se confrunte cu o rată a şomajului care se menţine cu încăpăţânare la 8,2%, a apreciat că electoratul american va decide în noiembrie cine dintre el şi adversarul său republican Mitt Romney va promova cele mai bune soluţii.
Barack Obama, ales preşedinte al SUA în 2008 în baza unor promisiuni de “schimbare” şi “speranţă”, a recunoscut duminică faptul că a eşuat în impunerea unui nou mod de a face politică la Washington, dominat de divergenţe partizane.
“Washingtonul pare să funcţioneze la fel de rău ca acum patru ani”, a declarat preşedintele într-un interviu pentru postul CBS, într-un moment în care, în Congres, democraţii şi republicanii au opinii mai divergente ca niciodată, transmite Mediafax. Preşedintele şi aliaţii săi democraţi din Congres au avut parte de numeroase confruntări cu republicanii în decursul ultimilor trei ani şi jumătate.
“Cred că am subestimat gradul în care, în acest oraş, politica avansează spre eliminarea uno