Mircea Cărtărescu: „Intrând în politica mare, pe primarul Hermannstadt-ului îl așteaptă însă cu totul alte probleme, mă tem că insurmontabile pentru el”.
Măi să fie! Dragi cititori, vă rog să nu mă lăsaţi să mi-o iau prea tare-n cap şi să-ncep să mă consider vreun guru naţional ascultat cu sfinţenie. Dar mi se pare aşa de ciudat: numai acum o săptămână, în precedentul meu articol, scriam: „De fapt, să vă spun pe cine poftesc eu cu adevărat. Eu îl poftesc pe Klaus Johannis, cel care-a transformat Sibiul într-un oraş demn de Tirol sau Bavaria.
Cred sincer că după Regele Carol, numai un alt neamţ ne mai poate scutura niţel din veşnica noastră boicotare a istoriei. Şi mi-ar plăcea nespus să apară o mişcare care să-l propulseze pe primarul Sibiului în fruntea ţării măcar la următoarele alegeri”. Şi uite ce s-a întâmplat de atunci: domnul Johannis este acum, cu cea mai mare seriozitate, la doar un pas de înscăunare, e drept, nu ca preşedinte, ci ca prim-ministru! Ceva total neaşteptat şi care nu plutea deloc în aer, cum aţi putea să credeţi.
Ba chiar şi paralela cu Regele Carol, neamţ şi el (trăim într-o zodie a etnicilor germani, vezi şi splendida surpriză cu Nobelul Hertei Muller, despre care voi scrie mai târziu), a fost reluată în presă, bună sau rea, cum e. Dacă mai punem faptul că acum două săptămâni o jurnalistă de pe Ziare.com a scos ideile principale, cu expresii cu tot, din alt articol de-al meu şi l-a semnat cu graţiosul ei nume, încep să cresc în ochii mei binişor!
Fireşte că glumesc: mi-e, de fapt, total indiferent de la cine a pornit ideea cu nominalizarea lui Klaus Johannis ca prim-ministru, fapt e că a prins uimitor de repede şi că nu se miră nimeni de asta, de parcă toată lumea s-ar fi dumirit brusc că primarul Sibiului e exact omul potrivit (poate chiar providenţial) pentru noi.
De câteva z