Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Câini" cu punct în frunte! Astra-Dinamo 0-0! Roş-albii sunt campionii turului

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 10 decembrie 2011 ·

Dinamo a venit la Ploieşti pentru a doua parte a terapiei post Steaua. Încă trebuia să îşi găsească nişte răspunsuri pentru întrebările puse după înfrângerea cu marea rivală. Cu un joc chinuit şi maximum trei ocazii de băgat în seamă, în loc de răspunsuri, oamenii lui Ciobi primesc noi dileme.

Cu Astra, în sfârşit, s-a auzit şi glasul galeriei. Apropo, prin birouri ar trebui să se înţeleagă că un stadion n-are suflet, chiar dacă e plin ochi, atunci când nimeni nu cântă. Dar asta prea puţin contează pe la noi, cei care nu dormim noaptea încercând să născocim noi idei de a-i ţine pe oameni în afara arenelor.

Când fotbalul a urlat de durere

Lăsând costumele la o parte, ajungem la tricourile din teren. Prima constatare e că lotul lui Dinamo pare mai firav decât o păpădie la prima adiere de vânt. Altfel nu s-ar justifica deloc apariţia lui Pulhac la mijloc. E clar că Ciobi n-are cu cine! Dar ai lui sunt tociţi în lupte, fie ele şi inutile, şi nu se dau la o parte aşa uşor. Scrâşnitul dinţilor, sunetul deja enervant al apărătorilor ciocnindu-se şi câteva înjurături de durere. Asta a avut din plin meciul de la Ploieşti. Plus două mari şanse în alb-roşu. "Săgeata" Niculae l-a înşurubat pe Găman, dar Lung şi-a întins braţele la maximum şi a scos (19), apoi goalkeeper-ul s-a aruncat disperat la centrarea lui Rus şi l-a mai blocat încă o dată pe cel mai activ dinamovist. E mai greu când "Cap de Zmeu" s-a transformat din lanterna care lumina jocul în lumânare ce stă aprinsă doar câteva minute pe repriză.

Şi ce faceţi cu un punct?

Trec minutele şi la Dinamo nu se schimbă nimic. E clar, Ciobi încearcă terapia prin durere. Dureros de aproape trece şi şutul lui Cătălin Munteanu (62) şi toţi par să se mulţumească cu punctul care-i aduce din nou în vârf. Până şi "Danciu", cel cu peste două sute de goluri, zice că e mai bine aşa când nu s

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 53 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 12 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 56 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 12 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°