În Franţa e campanie electorală, aşa că politicienii spun lucruri trăsnite. Marine Le Pen, şefa Frontului Naţional, a declarat că „nu mai are încredere în funcţionarea democraţiei franceze“, şi nu de ieri, de alaltăieri, ci din 2002, cînd, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale (la care au participat Jacques Chirac şi tatăl său, Jean-Marie Le Pen), a constatat „fraude masive“. Aşa încît solicită prezenţa unor observatori străini care să vegheze la buna desfăşurare a alegerilor.

Sînt două veşti interesante pentru noi în această trăsnaie. Întîi, ar trebui ca, din România noastră care a privit întotdeauna cu încredere şi speranţă către sora ei mai mare, să ne simţim (măcar) puţintel eliberaţi de complexul „culturii mici“ şi al „democraţiei imperfecte“: nu altceva a declarat, la mai toate alegerile prezidenţiale, C.V. Tudor „al nostru“. E adevărat, urlînd din toţi bojocii şi într-un limbaj mai frust. Dar ideea era aceeaşi: că s-au furat alegerile. Dacă şi Franţa „produce“ asemenea politicieni, de ce am fi atît de nemulţumiţi de politichia noastră? Apoi, dacă un partid naţionalist precum Frontul Naţional e dispus să „dea ţara pe mîna străinilor“ chiar şi numai pentru ziua alegerilor, nu e totul pierdut: înseamnă că în istorie şi în politică încă mai funcţionează un implacabil hazard care scoate în faţă, la o adică, situaţiuni ridicole şi le dă astfel bune ocazii liderilor politici să-şi dea cu stîngul în dreptul. Ar fi teribil de amuzant să-l vedem pe Corneliu Vadim Tudor în calitate de observator străin la alegerile din Franţa, dînd note la purtare democraţiei franceze.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe anNumai că, dincolo de asemenea paradoxuri relativ amuzante, realitatea e mai amestecată şi mai serioasă. Nicolas Sarkozy, aflat în situaţia dificilă de a recupera pier