Citesc unul dintre cele mai bizare comentarii privitoare la discursul public in Romania. Mi s-a atras atentia asupra lui mai de multa vreme. Il citesc abia acum. E scris pentru Deutsche Welle (aici) de colegul si amicul meu, Horatiu Pepine. In mare, ideile sunt urmatoarele:Discursul stângii din România este preponderent unul de sursă intelectuală, în timp ce dreapta se nutreşte dintr-o experienţă socială elementară şi abruptă.Intelectualii dreptei par să-şi fi epuizat mesajul în combaterea totalitarismului comunist şi nu par să bage de seamă că vechiul clivaj comunist/anticomunist nu mai are nici o relevanţă.In România, intelectualii se declară, îndeobşte, de dreapta (…) dar (…) figurile de prim rang nu vorbesc despre politică decât în mod accidental, că nu fac ideologie socială şi … preferă să adopte postura unor moralişti, aşa cum fac bunăoară Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu într-o emisiune de televiziune.Destui alţi publicişti „de dreapta” practică mai curând un soi de critică de moravuri şi n-au deloc vocaţia ideilor politice, preferând diatriba literară împotriva inamicilor personali.Din partea stângii, vorbesc despre sărăcie în spaţiul public din România oameni ca filosoful maghiar originar Transilvania, G. M. Tamas, antropologul francez Claude Karnooh, … şi mai tinerii lor discipoli … Iar din partea dreptei au rămas să vobească preşedintele Traian Băsescu, miniştri Elena Udrea, Ioan Botiş şamd. Constrastul este evident.De aceea, discursul despre societate şi despre politică, în sens larg, este mai intelectual şi mai rafinat la stânga decât la dreapta, care preferă să lase tema sărăciei şi a conflictelor sociale în zona lucrurilor nespuse şi asumate implicit. Stânga este în schimb explicită, analitică şi investigatoare.

In mod normal, o asemenea serie de afirmatii ar trebui lasata acolo unde ii este locul. Sub sau, ma rog, deasupra, dincolo, de orice