CNA a decis să acorde un drept la replică lui Eugen David, președintele asociației Alburnus Maior, legat de informațiile prezentate de Antena 3 potrivit cărora Horia Roman Patapievici și Mihai Mihăieș sunt proprietari de pământ la Roșia Montană. Ulterior s-a dovedit că cei doi dețineau, simbolic, câte un metru pătrat, lucru care nu a fost menționat de reprezentanții postului.
Paginademedia.ro a încadrat ca derapaj modul în care Antena 3 a redat acest subiect.
Subiectul Antena 3 a încins spiritele în CNA. Narcisa Iorga, membru CNA, a decis să părăsească ședința după ce propunerea de amendare a postului cu 20.000 de lei nu a trecut. Propunerea de sancționare viza sesizările primite pe mai multe subiecte, din partea Administrației Prezidențiale și a primarului Nicolae Onțanu.
Propunerea Narcisei Iorga nu a întrunit numărul de voturi, iar în această situație membrul CNA le-a cerut celorlalţi membri ai CNA prezenţi la şedinţă să îşi motiveze votul şi să spună de ce au votat împotriva aplicării sancţiunii, având în vedere acuzațiile în cadrul emisiunii Sinteza zilei.
Odată cu sesizarea despre „rechinii imobiliari”, forul analizat sesizări pe mai multe subiecte de la Antena 3:
Mirela Bomboe: „Cu privire la reclamația administrației prezidențiale, am văzut că sunt citate o serie de afirmații pe care noi le considerăm o exercitare a dreptului la opinie. Nu consider că ar fi o încălcare a vreunui articol. Vreau să vă amintesc momentul acestei emisiuni: este vorba de ziua când Antena 3 a fost trimisă în judecată.
CNA a decis să acorde un drept la replică lui Eugen David, președintele asociației Alburnus Maior, legat de informațiile prezentate de Antena 3 potrivit cărora Horia Roman Patapievici și Mihai Mihăieș sunt proprietari de pământ la Roșia Montană. Ulterior s-a dovedit că cei doi dețineau, simbolic, câte un metru pătrat, luc