Ministrul de Externe ungar, János Martonyi, este de acord cu rezolvarea pe cale diplomatică a divergenţelor care au generat un „război“ al declaraţiilor între statul român şi cel maghiar.
El precizează, într-un interviu acordat Radio România Actualităţi, că politicienii de la Budapesta ar trebui să fie mai ponderaţi în afirmaţii care implică relaţia cu Bucureştiul. Totuşi, ministrul maghiar, admite că miza pentru obţinerea voturilor maghiarilor din România este una importantă.
„Admit că mereu există tentaţia naţionalismului şi nu exclud că unii vor folosi asta, dar noi nu suntem deloc de acord cu aşa ceva. Cred că dacă este o competiţie politică între partidele ungare, aceasta trebuie să fie strict o chestiune internă ungară şi să nu implice relaţia cu România sau orice altă ţară“, a declarat János Martonyi.
De asemenea, el a afirmat, în cadrul aceluiaşi interviu, că oficialii maghiari nu au o problemă legată de vizita din această săptamână a premierului Victor Ponta la reuniunea maghiarilor de stânga de la Budapesta.
Întrebat despre intruziunea premierului maghiar Viktor Orban în problema participării la referendumul pentru demiterea preşedintelui României din vara trecută, ministrul maghiar de Externe a catalogat declaraţia de atunci ca fiind una informală.
Însă el semnalează că disputa cea mai recentă, legată de arborarea steagului secuiesc nu este la nivelul drapelelor naţionale. În timp ce legea ungară permite arborarea simbolurilor naţionale pe sediile instituţiilor statale, Constituţia din România nu acordă acest drept minorităiţlor.
Şeful diplomaţiei maghiare asigură că nu poate fi luată în serios posibilitatea unei secesiuni chiar în centrul României şi că frica şi emoţiile în legătură cu un „Ţinut Secuiesc“ nu au temei.
Legislativul de la Budapesta, deschis înspre minoritatea românească
El a remarcat că există