Premierul Italiei, Enrico Letta, le-a cerut sâmbătă, la Paris, politicienilor europeni, să lanseze "o mare luptă politică şi culturală" împotriva populismului, cu şase luni înaintea scrutinului europarlamentar, relatează AFP.
"Observ că adepţii populismului din Europa duc o luptă acerbă", a declarat Letta la Universitatea Sorbonna, într-un discurs la care au fost prezenţi şi ministrul fracez al Economiei, Pierre Moscovici, comisarul UE pentru Piaţa Internă, Michel Barnier, şi premierul Letoniei, Valdis Dombrovskis.
"Iar noi stăm timizi; este imposibil să porţi o mare luptă politică şi culturală europeană dacă eşti timid!", a spus Letta.
Premierul tehnocrat italian a îndemnat partidele europene să se pregătească pentru o nouă "legislatură europeană a creşterii economice, lăsând în urmă legislatura actuală a austerităţii".