Folkistul susţine în această seară un concert în care va depăna amintirile sale legate de oraşul natal. Mircea Vintilă cântă la Cinema Scala din Bucureşti, de la ora 19.30, în cadrul unui spectacol în care se împletesc muzica, filmul şi teatrul.
Spectacolul din această seară aduce în prim-plan mai multe istorisiri despre Bucureşti, puse pe note de folkistul Mircea Vintilă. Pe parcursul a două ore, spectatorii vor asculta cele mai cunoscute melodii ale artistului, mai vechi ori mai noi, de la „Mielul", „Hanul lui Manuc" şi „Bade Ioane" la „Madama de pică", „Miruna" şi „Poveste fără sfârşit".
Folkistul spune că, special pentru acest spectacol, a adaptat melodiile pe care le interpretează. „În mare parte, este vorba despre cântecele mele cu întâmplări din Bucureşti. Spectacolul are loc într-o sală de cinema şi am adaptat special piesele pentru acest eveniment", spune Mircea Vintilă.
Născut în Bucureşti, unde, de altfel, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, artistul povesteşte că spectacolul este gândit în aşa fel încât, la final, spectatorii să realizeze cum a fost Bucureştiul odinioară şi cum este astăzi. „Tot show-ul este o poveste. Toate cântecele, poveştile despre Bucureşti, îmi sunt dragi. În melodiile mele vorbesc despre Cişmigiu, Liceul Lazăr, Hanul lui Manuc, strada Popa Nan, Piaţa Obor, cartierul Cotroceni", spune acesta.
„Aştept cadouri şi telefoane"
Mircea Vintilă mărturiseşte că ideea i-a venit cu mult timp în urmă şi că de zece ani doreşte să pună în scenă acest spectacol. „Acum s-a nimerit, ne-am hotărât dintr-o dată să-l facem", dezvăluie el.
Reprezentaţia din această seară va include momente de teatru şi de film, care vor completa povestea muzicală a lui Mircea Vintilă.
„Povestim despre Bucureştiul de odinioară, dar îl vom şi vedea. Apoi vom povesti despre Bucureştiul de azi, ca