Uneori, noaptea târziu, după ce bunica stinge lumânarea din colibă, încep şoarecii să chiţăie şi să se caţere pe pat, lângă copii. Atunci, bunica stă trează până dimineaţa, să gonească şoarecii de pe nepoţi. Cristina, fata cea mare, se mai trezeşte câteodată brusc şi, simţind că bunica parcă ar sta la pândă, o întreabă: "Dar ce faci tu, mămică, nu te culci? ”. "Nu pot chiar acum, fata mamii, că mă doare măseaua”, îi răspunde femeia de fiecare dată. Nu le spune adevărul să nu-i sperie.
Sunt zile în care nepoţii îi spun că tare ar mai pofti şi ei la nişte sarmale, cum au mirosit prin vecini. De fiecare dată, bunica bolboroseşte cu ochii în pământ "într-o zi o să facem, o să facem şi noi”, apoi se duce în spatele casei şi se pune pe plâns. Seara le aşterne cina: câte o felie de pâine şi o ceaşcă de ceai de fiecare. Aşa se întâmplă în zilele cu ghinion, când nu reuşeşte să găsească de muncă prin vecini, în comuna Petrăchioaia (Ilfov). E la noroc: uneori o cheamă, alteori nu. Toată viaţa ei de norocul ăsta depinde, căci pensie n-are.
De multe ori, dimineaţa n-are să lea dea copiilor decât ceai. Înfometaţi, când sosesc la şcoală laptele şi cornul, se năpustesc pe mâncare. Crenguţa şi Marius Oprea, fraţi şi colegi de bancă în clasa a doua, se ascund în pauza mare atunci când colegii lor îşi desfac sandvişurile şi pacheţelele de acasă. Ei n-au avut niciodată aşa ceva.
Luxul de a avea un stilou
De fapt, nici caiete nu mai au. În ultima lună au scris numai pe foi împrumutate de la colegi. Cu stilou n-au scris niciodată, a fost prea scump pentru ei. Au învăţat să scrie direct cu pix, că e mai ieftin. De la o vreme, însă, nu şi-au mai permis nici pix. Penarul sau cărţile de lectură sunt un adevărat lux - "cred că trebuie să fii foarte bogat să-ţi permiţi să intri în librărie şi să-ţi alegi o carte, ce carte vrei tu”, socoteşte Crenguţa. Chia
