În perioada 17-20 iunie 2010 se va desfăşura în staţiunea Păltiniş la hotelul Cindrel, întâlnirea Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România
CITEŞTE ŞI:
CFR introduce tren nou de la Sibiu pe litoral. Face 12 ore până ajunge la mare
Maraton medieval cu bicicletele pe câmp la Mediaş
Cea mai rapidă jandarmeriţă din Sibiu, fuge doi kilometri în timp record
La eveniment vor fi prezenţi degustători profesionişti din toată România. Aceaştia vor dezbate la Păltiniş probleme legate de tehnologiile moderne în vinificaţie, metodologii de realizare a unui profil senzorial pentru definirea şi evaluarea tipicităţii vinului, dar şi multe altele.
Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR) a luat fiinţă în anul 1994 că urmare a necesităţii de a există un corp de specialişti din rândul căruia să se poată selectă cadre calificate care să reprezinte sectorul vitivinicol la diferitele concursuri naţionale şi internaţionale de vinuri, precum şi pentru a veni în sprijinul diferitelor instituţii publice în legătură cu aprecierea senzorială a vinurilor şi a băuturilor alcoolice.
În concordanţă cu legislaţia europeană în domeniu, ADAR îşi propune că în activitatea pe care o desfăşoară în domeniul Organizarii şi funcţionării pieţelor produselor agricole şi alimentare din Romania” să acorde, la cerere, sprijin autorităţilor publice şi centrale, prin emiterea de buletine autorizate de analiză senzorială care să autentifice calităţile organoleptice ale vinurilor şi băuturilor alcoolice.
Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos: