Descrisă pentru prima oară în literatura medicală în 1935, dermatita atopică este o boală cutanată cronică, asociată frecvent cu alte afecţiuni alergice, precum astmul sau rinita. Elementele de diagnostic şi terapie ale acestei afecţiuni sunt descrise de dr. Ovidiu Berghi şi farm. Alina Berghi.

Dermatita atopică (DA) este o boală cutanată inflamatorie cronică, asociată frecvent cu alte afecţiuni alergice (astm bronşic, rinită alergică). Acest termen a fost utilizat pentru prima dată în literatura medicală în 1935, de către Hill şi Sulzberger, pentru a descrie atât eczema umedă a sugarului, cât şi xeroza cronică şi leziunile lichenificate, mai tipice pacienţilor adolescenţi şi adulţi. Dermatita atopică se manifestă tipic în prima copilărie, cu instalarea înaintea vârstei de 5 ani la aproximativ 90% din pacienţi. Urmărirea pe termen lung a pacienţilor copii în diverse studii epidemiologice prospective a condus la rezultate diferite în ce priveşte istoricul natural al afecţiunii, cu o treime din cazuri prezentând remisie completă la 7 ani, în cohortele suedeze, şi aproximativ 43% la 3 ani, într-o populaţie pediatrică germană. Dermatita atopică nu prezintă leziuni cutanate patognomonice sau parametri de laborator unici. Prin urmare, diagnosticul este bazat pe prezenţa trăsăturilor majore şi minore. Trăsăturile majore includ pruritul sever, o evoluţie cronică cu recăderi, morfologia tipică şi distribuţia leziunilor cutanate şi un istoric personal sau familial de boală atopică. Prezenţa pruritului este critică pentru diagnosticul dermatitei atopice şi pacienţii cu această afecţiune prezintă un prag redus pentru prurit. Dermatita atopică acută este caracterizată de papule eritematoase, intens pruriginoase, asociate cu excoriaţii, vezicule şi exsudat seros. Dermatita atopică subacută este caracterizată prin papule eritematoase, excoriate, descua­mate. De