Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigel Bucur, golgheter anti Steaua şi Dinamo! "Nu mi-am dorit niciodată să joc acolo"

Publicat in Pro Sport, luni 23 ianuarie 2012 ·

Lui Gigel Bucur (31 de ani) îi plac lucrurile simple, aşa cum este şi el. Cele două titluri de golgeter al României sunt trecute în umbră de micuţul atacant al echipei Kuban Krasnodar, care mărturiseşte că marea realizare a carierei lui e că a avut continuitate pe unde a trecut. Că a jucat meci de meci şi că lumea l-a apreciat. "Înainte de a spune adio fotbalului aş dori să particip cu naţionala la Mondialul din Brazilia", spune atacantul într-un interviu acordat ProSport în cantonamentul de la Oliva Nova (Spania).

Gigel, cum te simţi după primele zile de cantonament?

E grea perioada asta, poate cea mai dificilă dintr-un sezon, dar sunt conştient că fără ea nu putem face faţă. Ce acumulăm aici trebuie să ne ţină un campionat întreg, aşa că mă gândesc doar să fiu sănătos să mă pot antrena.

Cum a fost anul trecut pentru tine, din punct de vedere profesional?

Clar, un an reuşit! Kuban şi-a atins obiectivul…

Chiar dacă nu era cel fixat…

Corect, iniţial aveam ţintă evitarea retrogradării şi noi am reuşit să ne clasăm pe un loc de play-off! Pentru Kuban Krasnodar e ceva ce nu s-a mai realizat niciodată. Dar sincer îţi spun că eu n-am fost surprins de ceea ce s-a făcut aici. Bine, poate că sunt o fire mai optimistă, dar ştiam şi ce grup puternic a format Dan Petrescu aici.

Ai dat şi cel mai frumos gol al campionatului...

M-am bucurat, iţi dai seama, dar nu ăsta era obiectivul meu. Ştii, cel mai frumos sentiment din fotbal e atunci când marchezi. Toată lumea vrea să dea gol şi asta începe încă din curtea şcolii, unde toţi copiii se îngrămădesc în faţa porţii! (zâmbeşte larg, parcă aducându-şi aminte de copilărie)

"Bine că am scăpat de drumurile de 10 ore cu avionul"

Au trecut doi ani de când ai venit la Kuban, cum a fost primul contact cu Rusia?

Krasnodar e un oraş asemănător cu Bucureştiul, nu sunt mar

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 59 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 18 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 17 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 3 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°