Expresia "violon d'Ingres", care denumeşte o pasiune secretă, cultivată în momente de reverie, nu este doar o vorbă-n vânt. Ne-o dovedeşte şi profesorul universitar Andrei Popescu.
Mulţi vor fi suprinşi să afle că redutabilul jurist şi diplomat este (şi) un prozator cu vechi ştate, care a debutat la începutul anilor '70 cu volumul "Muguri de foc". Recent, Andrei Popescu a revenit cu "Operaţie de extirpare a sentimentelor" (Editura Neverland).
Cartea are o istorie aparte. Scrisă în urmă cu 36 de ani, pe când doctorandul Popescu se afla la o bursă în Elveţia, acest microroman exprima "o imperioasă şi o irepresibilă nevoie de a gândi şi vorbi româneşte, după aproape trei luni de singurătate..." Respins la o editură - "din raţiuni pe care le trecu sub tăcere (pentru a nu se crede că vreau să par un «disident»" comentează cu ironie amară autorul - manuscrisul este acceptat la editura "Cartea Românească".
CĂUTĂRI, CĂDERI. Şi de data asta, nenorocul îşi spune cuvântul, redactorul-şef al editurii dispare la cutremurul din 1977, iar manscrisul intră sub zodia uitării. Regăsit de către un om de bine, căruia mulţi din generaţia mea au a-i mulţumi - Laurenţiu Toma, la acea vreme directorul Casei de Cultură a studenţilor din Bucureşti -, volumul vede azi lumina tiparului, dar fără un ultim capitol, " Autobiografie", rătăcit în peregrinările sale atât de ciudate.
"Operaţie de extirpare a sentimentelor" este povestea maturizării lui Liviu, un tânăr aflat la vârsta studenţiei, cu toate căutările, căderile, speranţele şi dezamăgirile sale."Liviu nu ştiuse multă vreme să râdă, nu ştia nici să primească cu adevărat o bucurie, dar nici să piardă ceva, exista doar ca un mare pustiu , purtând în el nebunia tulburătoare şi nepotolită a sete de a deforma totul schimbând undele..." De fapt, fiecare experienţă sentimentală pe care
