- interviu cu Mercedes MONMANY - Mercedes Monmany, critic incisiv la Blanco y Negro, suplimentul literar al ziarului spaniol ABC, eseistă specializată în literaturile central şi est-europene, organizatoarea, în ultimii ani, a unor cicluri de conferinţe la Círculo de Bellas Artes din Madrid, a prezentat recent, la Bucureşti, o conferinţă despre receptarea literaturii central-europene în Spania. La întîlnirea din Sala Oglinzilor, organizată de Institutul Cervantes şi Uniunea Scriitorilor, s-au spus mai multe adevăruri incomode atît despre receptarea, cît şi despre promovarea (vagă) a literaturii române în peninsulă. O fi folosit cuiva, se va schimba ceva, cîndva, pe undeva?

Faceţi critică de întîmpinare în mai multe reviste de 30 de ani. E o performanţă rară în Spania? Cred că a fost vorba şi de o şansă... istorică. Eu am început să colaborez la El País din anul în care a murit Franco; aveam 21 de ani. Dacă mă uit azi în jur şi încerc să evaluez obiectiv şansele unei tinere de 21 de ani de a avea o rubrică de critică literară la acelaşi ziar, văd că lucrurile nu stau la fel. Norocul meu a fost că am întîlnit mereu oameni care au avut încredere în mine. Din această întîmplare am păstrat o încredere neclintită în forţa tinereţii, nu a oricărui tip de tinereţe desigur, şi mai ales nu în acea tinereţe care crede că poate înlocui lecturile formative prin vîrsta biologică. Cînd am început aveam deja o serioasă cultură literară germană şi franceză, pe lîngă cea spaniolă, şi se pare o oarecare uşurinţă de exprimare şi condensare. Am început să scriu săptămînal o dată cu înfiinţarea Grupului 16. La sfîrşitul anilor '70, după moartea lui Franco, revista Cambio 16 era cea mai importantă publicaţie spaniolă de gîndire politică. Acolo se publicau nu doar cronici de carte, gen care poate fi extrem de plictisitor dacă nu e practicat cu har, ci şi articole ale unor person