Guvernul de la Berlin a adoptat miercuri un proiect de lege care urmăreşte să combate penuria de medici ‘de ţară’ din Germania.
Medicii ar urma să beneficieze de scutiri de impozite pe onorarii dacă se instalează în zone cu deficit de cadre medicale, ce reprezintă cam 10% din teritoriul Germaniei.
Proiectul, a cărui valoare este estimată la 320 milioane de euro şi care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2012, prevede un pachet de măsuri destinate să crească atractivitatea zonelor rurale germane pentru doctori şi dentişti. În paralel, sunt preconizate măsuri financiare care să încurajeze închiderea cabinetelor din zonele cu surplus de medici.
În contextul general al îmbătrânirii populaţiei ţării şi al creşterii necesităţii de îngrijiri medicale, guvernul speră să poată amâna pensionarea a zeci de mii de medici în următorii ani în regiunile unde numărul acestora este deficitar, mai ales în vest, în Saxonia inferioară şi în Bavaria, dar şi în fosta RDG, în est, potrivit Agerpres.
Opoziţia şi sindicatele reproşează guvernului că acestea măsuri sunt pur cosmetice şi că duce o politică ‘clientelară’ cu scopuri electorale, în loc să ia măsuri pentru a creşte calitatea serviciilor medicale existente.
Guvernul de la Berlin a adoptat miercuri un proiect de lege care urmăreşte să combate penuria de medici ‘de ţară’ din Germania.
Medicii ar urma să beneficieze de scutiri de impozite pe onorarii dacă se instalează în zone cu deficit de cadre medicale, ce reprezintă cam 10% din teritoriul Germaniei.
Proiectul, a cărui valoare este estimată la 320 milioane de euro şi care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2012, prevede un pachet de măsuri destinate să crească atractivitatea zonelor rurale germane pentru doctori şi dentişti. În paralel, sunt preconizate măsuri financiare care să încurajeze închiderea cabinetelor din zonele cu su