„Dă-mi te rog, ăăă, aia, cum zice… cancioc. Pune ţiment puţin, măi.“ Aşa îi zicea nea Szabo lui fii-su, în livingul casei de la Bran. Noi, prietenii gazdei, stăteam în jurul mesei lungi, de brad lăcuit, pe bănci, avînd mereu pe lîngă noi un pahar de bere sau de vin. Eram cam 20 de inşi, români toţi, din Braşov şi Bucureşti. Într-un fel, ne simţeam aiurea că oamenii ăia munceau de mama focului, iar noi nici măcar de chibiţat nu mai aveam chef. D’apoi să îi ajutăm! Nu-i vorbă, oricum nu ne-am fi priceput, pentru că meşterii lărgeau şemineul. De fapt, îl refăceau. Se dovedise că precedenta variantă era mult prea mică şi arăta mai degrabă a cuptor de pîine decît a şemineu.
DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expiratPe nea Szabo, Ovidiu (gazdă şi proprietar al casei) îl cunoscuse, tot căutînd tîmplari care să îi facă lambriurile, scările, duşumelele şi mobilierul. Luase plasă cu nişte meşteri locali (zona Zărneşti-Rîşnov-Bran). Ba nu se prezentau la lucru, ba ziceau o sumă la început şi apoi ciuguleau la material, ba se ţineau mai mult de bere decît de nivelă. Aşa că a fost nevoit să facă un drum pînă la Sfîntu Gheorghe. L-a găsit pe Szabo. Am fost cu el în acea zi. L-a adus pe meşter acasă pe 15 iulie. „Domnu’ Ovidiu, durează două luni, vă costă aşa şi pe dincolo, pe 15 septembrie la ora 6 seara e gata.“ A trecut vara. Mai băgam de seamă la avansul lucrărilor, mai conversam cu meşterii. Pe 15 septembrie am întîrziat. Pe DN1 fusese aglomeraţie, aşa că am ajuns pe la 8 seara. Nea Szabo era pe prispă, cu băiatul şi nora (asta era echipa), bătînd uşor darabana a nerăbdare. A început inspecţia lucrării. În loc de duşumea bună de dat cu vopsea, Ovidiu s-a ales cu un soi de parchet lucrat manual, fapt care l-a pus la cheltuială. A trebuit să-l lăcuiască în trei-patru rînduri, să nu se strice lucrarea splendidă a lui nea S
