Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea: „Lui Ponta îi este frică de Facebook-ul meu“

Publicat in Adevarul, marți 17 septembrie 2013 ·

Deputatul PDL Elena Udrea susţine că premierul Victor Ponta „îi este frică“ de ceea ce scrie ea pe Facebook. Udrea notează, chiar pe pagina sa de pe reţeaua de socializare, că premierul a transformat-o în „personajul obsesiv al prestaţiei lui publice “.

„Lui Ponta îi este frică de Facebook-ul meu! Deci, orice i-ar spune strategii comunicării lui Victor Ponta, el pur şi simplu nu se poate abţine. Ei, aceasta este o slăbiciune. Şi încă una mare, mai ales pentru un politician, aflat chiar şi întâmplător cum este cazul de faţă, într-o funcţie atât de înaltă precum cea de prim-ministru“, scrie Udrea pe pagina sa de Facebook.

„După ce a scăpat boii la întoarcerea intempestivă din vacanţa de la Miami şi m-a transformat în personajul obsesiv al prestaţiei lui publice, nu am de unde să ştiu dacă nu şi a celei private, domnul Ponta recidivează şi din nou vorbeşte de mine în gura mare la televizor. În situaţia grea în care se află din cauza proastei gestionări a subiectului proiectului Roşia Montană, mai că l-am înţeles că l-au lăsat iar nervii şi am ezitat să îi dau replica pe care o merită“, continuă Elena Udrea.

Elena Udrea i-a transmis lui Ponta să aducă dovezi pentru acuzele la adresa sa, în caz contrar, să-şi dea demisia.

„Eu pot scrie pe Facebook, pot merge în vacanţă, eventual la Miami, pentru că nu eu guvernez. Eu sunt un simplu deputat de opoziţie. El ar trebui să guverneze! Că nu este în stare, a devenit evident pentru toată lumea. Să îşi dea demisia şi, în mod sigur, eu sau oricine altcineva vom fi mai buni decât el în această funcţie. Având în vedere declaraţia pe care a făcut-o la adresa mea, cu inconştienţa şi ţâfna care îi sunt caracteristice altfel, îi cer lui Ponta să prezinte dovezi cu ce am devalizat eu. Dacă nu o va face - şi nu o va face, pentru că nu există nimic din ce sugerează el -, atunci să-şi dea demisia pentru că România n-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 2 ore
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum o ora
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum 54 minute
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 46 minute
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 10 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 9 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 13 ore
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum o ora
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Calendar ortodox, 26 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 35 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei. Măritul mucenic al lui Hristos Vasile a fost episcop al Amasiei, pe vremea lui Liciniu, care, fiind cumnat marelui Constantin după sora

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°