Daca ar fi pe mana cui trebuie, micul restaurant cu marea lui gradina ar putea fi unul dintre cele mai frumoase si mai de succes localuri din Bucuresti. Insa nu a fost sa fie, si nici nu va fi.
Sa presupunem ca un om obisnuit are o casa mica si cocheta, fara etaj, intr-o zona inca plina de poezie din centrul Bucurestiului, cu o gradina imensa in fata, plina cu copaci mari, batrani si umbrosi.
Sa mai presupunem ca omul acela vrea sa-si faca un restaurant acolo, un bistrou, o terasa sau ceva de felul acesta; fie de placere, ca sa isi invite prietenii si sa mamance in fiecare zi impreuna sub copac, fie ca pe o mica afacare, ca sa-si hraneasca familia, fie din cine mai stie ce alte motive. Sa ne mai imaginam ca omu’ are putini bani, foarte putini. Ce credeti ca ar face, deci, omul acela obisnuit?
In primul rand, ar face curat. Ar strange excrementele de caine si de alte dobitoace, ar da cu matura, ar da casa cu var, ar varui si copacii si zidurile din jur, care marginesc curtea, ar sapa gradina si ar pune niste flori, ar da cu furtunul si cu stropitoarea prin jur... lucruri din astea simple, care nu te costa decat niste transpiratie si cateva julituri.
Apoi, s-ar aseza cu nevasta la umbra sub un copac batran si ar spune: “Femeie, oare ce le-ar placea oamenilor sa manance cand vin intr-un loc ca acesta si se asaza la umbra sub un copac batran? Si oare ce gasim noi de cumparat in piata? Si, din ce gasim acolo, ce stim noi sa pregatim mai bine? Crezi ca din intersectia acestor multimi ar putea iesi vreo 10 – 15 feluri bune pe zi?”
Insa patronul Livezii cu Visini nu e un om obisnuit. Prin urmare, vrea sa faca lucrurile taman pe dos decat le-am face noi, astilalti. In primul rand, tine gradina aceea cu farmec nebucurestean intr-o mizerie cum rar am mai vazut la vreo terasa din centru. Cand intri in curte, mai intai dai peste un loc viran,