Alegătorii israelieni s-au orientat spre dreapta în ultimii aproximativ 20 de ani, sub influenţa unui "vot rus", dar şi din cauza temerilor alimentate de un mediu regional instabil şi a dezamăgirii faţă de o pace de negăsit cu palestinienii.
După aproape 20 de ani de la Acordurile de la Oslo şi speranţele pe care acestea le-au generat în cadrul "generaţiei Rabin", numele premierului asasinat de către un extremist evreu în 1995, stânga israeliană este o umbră a ceea ce a fost în trecut.
Partidul Muncii, care număra 44 de deputaţi din 120 în 1993, în prezent mai are doar opt. El ar urma să obţină 16-17 mandate în alegerile legislative de marţi.
Blocul de centru, alcătuit din laburişti şi aliaţii lor, este creditat cu un pic peste 50 de mandate în urma scrutinului, faţă de aproximativ 67 câte ar obţine blocul de dreapta, sub egida premierului Benjamin Netanyahu, liderul Likud, cel mai important partid de dreapta.
Acest viraj spre dreapta al israelienilor se explică mai ales prin temerile lor faţă de incertitudinile geopolitice într-o regiune aflată în plin proces de transformare, în urma "primăverii arabe", dar şi prin dezamăgirea faţă de procesul de pace cu palestinienii, potrivit unor analişti.
"Există la nivelul celei mai mari părţi a populaţiei un sentiment de disperare, o lipsă de neîncredere tot mai mare faţă de cealaltă tabără (palestiniană), impresia că nu există un partener de negocieri", analizează politologul Yehoudit Auerbach de la Universitatea Bar Ilan.
În plus, preluarea puterii de către mişcarea islamistă Hamas în Fâşia Gaza, în iunie 2007, a accentuat neîncrederea opiniei publice israeliene.
"Prevalează ideea că momentul nu este favorabil unui progres în cadrul procesului de pace (considerat) potenţial periculos" pentru Israel, subliniază ea.
- "Absenţa tradiţiei democratice"
Dezintegrării taber
