Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Lucrările de reamenajare a Podului Viilor au început

Publicat in Adevarul, joi 13 iunie 2013 ·

Lucrările la Podul Viilor din Baia Mare au început. Zona va coincide cu vechea poartă de intrare în municipiu şi are scopul de a atrage turiştii în centrul istoric, lucrarea fiind considertă una emblematică pentru oraş.

Lucrările arhitecturale începute pe Podul Viilor vor avea pe lângă caracterul estetic şi unul practic. Vechile probleme legate de lipsa trotuarelor şi a inconvenientului privind pavajul vor fi şi ele rezolvate în cadrul acestui proiect. Poarta care va marca intarea în zona istorică a fost gândită până la cel mai mic detaliu, în aşa fel încât să îmbine modernul cu aerul istoric potrivit lucrării. „Ne-am dori ca această poartă de intrare în cetate, în vechea cetate, în zona istorică, să fie marcată prin două simboluri. În partea dreaptă, de o poartă care va fi tratată foarte sculptural, metalică, iar în partea stangă va fi un zid, care va avea inscripţionată o mică părticică a istoriei cetăţii. Asta ca să fie o atracţie pentru turiştii care vin”, a explicat arhitectul Ştefan Paskucz. Sitemul de iluminare a fost gândit şi el în aşa fel încât să se muleze specificului arhitectural al zonei.

Finalizarea lucrărilor este programată pentru luna octombrie a acestiu an. „Este o lucrare cu titlu de simbol pentru municipiul Baia Mare. Vrem să verificăm fiecare material înainte ca el să fie pus în operă şi nu după ce este montat. Arhitectul trebuie să colaboreze foarte bine cu constructorul, pentru că sunt diverse detalii care trebuie lămurite şi eu cred ca vom avea o inaugurare în octombrie, fericită, şi că ne vom strânge mâna într-un mod amiabil. E o lucrare cu care şi societatea se va putea mândri”, a precizat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.

Mai citeşte:

FOTO Nou renovat, arată ca după război. Vinovaţii vor plăti integral reparaţia Podului Viilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 45 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 45 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 8 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 28 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°