Ctitorita de geto-daci, dupa cum demonstreaza vestigiile arheologice, Tighina apare, dupa unii cercetatori, in Evul Mediu, ca o factorie, adica un punct comercial de schimb cu tarile straine, intemeiata de niste negustori genovezi. Insa nodul vamal de pe malul drept al Nistrului e atestat pentru prima oara intr-un document obisnuit de epoca, o gramota din 1408, data de voievodul Alexandru cel Bun unor negustori din Liov, care le asigura anumite privilegii comerciale. Cetate de granita, Tighina s-a dezvoltat in vremea domniei lui stefan cel Mare si a lui Petru Rares, iar in veacurile XIV-XV, pe locul unde fusese mai inainte punctul vamal a fost intemeiat orasul omonim. La leatul 1538, Petru Rares, vrednicul fiu al marelui stefan, s-a ridicat impotriva turcilor, refuzand sa mai plateasca vreun tribut. Tradat de unii dintre boieri, a fost nevoit sa ia calea pribegiei si sa se refugieze in Ardeal. In acelasi an, sultanul Soliman I, zis Magnificul, a intrat fara lupta in Tighina, punand stapanire pe oras si cetate. Din acel an dateaza inceputul stapanirii turcesti asupra Moldovei, stapanire ce a durat cateva veacuri. Ca sa-i descurajeze definitiv pe bastinasii care s-au rasculat in mai multe randuri impotriva invadatorilor, Imperiul Otoman a rupt din trupul Moldovei tinutul Tighinei, cu tot cu satele din preajma si le-a declarat teritorii ale sale, punand de paza garnizoane puternice. Ca resedinta de raia turceasca, numele orasului a fost schimbat in Bender, adica "oras fluvial". La sfarsitul veacului al XVI-lea, detasamente de moldoveni au atacat de mai multe ori cetatea, dar fara nici o izbanda. Soarta amara a cetatii stapanite de turci l-a facut pe cronicarul Miron Costin sa scrie cu durere ca "s-a intunecat si cetatea Tighinei!" De la 1812, amarul an al cotropirii Basarabiei de catre rusi, cetatea a inceput sa-si piarda treptat importanta strategica de altadata.