Va trece de data aceasta Coreea de Nord peste „linia rosie” care separa obisnuita retorica belicoasa a Phenian-ului de zona faptelor militare propriu-zise? Daca da, de ce ar face-o? Poate fi considerat regimul comunist militarizat in fruntea caruia se afla (cel putin formal) tanarul Kim Jong Un unul sinucigas? Are cumva hipertrofiata Armata nord-coreeana interese interne de putere care-l imping pe liderul politic suprem spre gesturi imature ce l-ar putea costa domnia abia inceputa? Se pregateste o dictatura militara la Phenian dupa caderea dinastiei Kim?

Pe cine sau pe ce mai poate miza Nordul la capatul unei escaladari iesite din comun a propagandei sale razboinice, atata timp cat China a votat pe 7 martie in Consiliul de Securitate impotriva fostului sau aliat? Cat de dura va fi riposta Statelor Unite in timpul unui presedinte perceput pana acum ca mai degraba reticent la solutii militare directe? Iata un set de intrebari cruciale nu numai pentru viitorul peninsulei coreene dar si, prin extensie, pentru stabilitatea Asiei si pentru noile echilibre de putere nascente in ordinea multipolara.

Amenintarea si riscul unei confruntari militare Nord-Sud sunt astazi la cel mai ridicat nivel de la incheierea razboiului coreean, acum 60 de ani. O multime de gesturi simbolice, politice si militare dezvaluie crisparea extrema a Phenian-ului dar si faptul ca Washington-ul pare pregatit sa ia in serios pericolul „clar si grav” reprezentat de Coreea de Nord, asa cum declara noul Secretar al Apararii, Chuck Hagel. China indeamna „la retinere” in gesturi si declaratii dar nu va sustine militar un regim scelerat. Nu exista un pret pentru care sa merite acest lucru iar noul Beijing priveste lumea ca pe un imens business.

Sintetizand evolutiile din ultimele luni, saptamani si zile, s-ar putea spune ca intreruperea abrupta a comunicatiil