Poliţiştii de frontieră au descoperit într-un autocar care venea din Grecia, două arme de panoplie, ascunse şi nedeclarate, ce prezentau caracteristicile generale ale pistoalelor din secolul al XIX-lea, informează, miercuri, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.
Poliţiştii de la Punctului de Trecere a Frontierei Giugiu au desfăşurat, marţi, o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.
Într-un autocar marca Setra, care circula pe ruta Grecia-România, condus de Cosmin C., de 39 de ani, care s-a prezentat în Vama Giurgiu pe sensul de intrare în ţară, poliţiştii de frontieră au găsit, în urma controlului, într-o geantă de voiaj, două arme vechi ce au caracteristici generale ale pistoalelor de la jumătatea secolului al XIX-lea, "cu mecanism de dare a focului lateral, cu cremene, având încrustaţii ce par a fi de sidef".
În urma verificărilor şi din declaraţiile şoferului a rezultat că armele au fost expediate, în colet, de Adrian O., în vârstă de 45 ani, stabilit în Grecia, către o altă persoană din România.
Şoferul şi Adrian O. sunt cercetaţi pentru trafic ilicit de arme, iar cele două pistoale au fost reţinute în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră au descoperit într-un autocar care venea din Grecia, două arme de panoplie, ascunse şi nedeclarate, ce prezentau caracteristicile generale ale pistoalelor din secolul al XIX-lea, informează, miercuri, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.
Poliţiştii de la Punctului de Trecere a Frontierei Giugiu au desfăşurat, marţi, o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere.
Într-un autocar marca Setra, care circula pe ruta Grecia-România, condus de Cosmin C., de 39 de ani, ca