Vine vara şi ne întrebăm cu toţii ce tabuuri se vor mai încălca în acest sezon, în materie de costume de baie. Sau dacă mai există asemenea tabuuri de încălcat.
Ieri. Că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, existau plaje separate pentru femei şi bărbaţi e una. Dar ca femeile să stea la soare şi să intre în apa mării îmbrăcate e alta. La sfârşitul secolului al XIX-lea, costumul de baie feminin era puţin diferit de cel de astăzi.
Acesta era alcătuit din rochii cu mâneci bufante, sub care se purtau pantalonaşi până la genunchi, poate la fel de bufanţi. Pălăria era aproape obligatorie şi în apă, iar accesoriile - mănuşi, ciorapi, papuci - nu aveau de ce să lipsească la plajă. Dar asta nu era îndeajuns. Baia în mare se făcea prin intermediul unor cabine din lemn aşezate pe piloni deasupra apei, la câţiva metri de mal.
Şi, cel mai important, cremele de soare probabil că nu erau un succes comercial, datorită modei vremii de a avea o piele cât mai albă cu putinţă. Obiectivul principal al costumului de baie era, prin urmare, să acopere o porţiune cât mai mare din corp. Moda costumului de baie bărbătesc e o altă poveste. Ceva mai ferit de tabuuri, acesta consta, în perioada Primului Război Mondial, dintr-un deux pièces alcătuit dintr-un maiou în dungi şi pantaloni scurţi, ambele mulate pe corp.
În jurul anului 1920, acest costum începe să fie alcătuit dintr-o singură piesă. După celălalt război mondial, apar bikini. La 5 iulie 1946, designerul Louis Reard scotea pe piaţă primul costum de baie care dezvelea abdomenul femeilor, scandalizând, astfel, lumea modei, şi, de fapt, toată lumea. Primele modele de bikini acopereau buricul, pentru ca mai apoi, începând cu anii '60, aceştia să înceapă să scadă în dimensiune, intrând şi ei, ca şi posesoarele lor, tot mai frecvent, la apă. Prin anii '80 apare slipul tanga. La femei.
Azi. În prezent nu mai apare ni
