Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sexgate de Cluj: Matroana de la Nana Club, în faţa judecătorilor (FOTO)

Publicat in Adevarul, marți 23 martie 2010 ·

Moldoveanca de 36 de ani a venit la Tribunal însoţită de soţul ei. Natalia Horja, fosta patroană a clubului unde a izbucnit scandalul Sexgate, are, astăzi, prima înfăţişare în dosarul în care este acuzată de trafic de persoane.

Natalia Horja, fosta patroană a Nana Club, „cuibuşorul de nebunii“ al multor persoane publice, de la politicieni, directori de instituţii publice, fotbalişti şi oameni de afaceri, în jurul căruia a izbucnit aşa-zisul scandalul „Sexgate“, s-a prezentat astăzi în faţa majostraţilor Tribunalului Cluj, la primul termen de judecată al dosarului în care aceasta este acuzată de trafic de persoane.

„Se pune presiune pe noi”

Femeia, în vârstă de 36 de ani, a venit la Tribunal încă de dimineaţă, însoţită de soţul ei. Natalia Horja a refuzat să facă orice fel de comentariu, lăsându-l pe soţul ei, Adrian Horja, să vorbească îl locul ei. „Primele cuvinte le vom spune în faţa instanţei. Suntem stresaţi. Nu am mai avut de-a face până acum cu nicio instanţă, se pune presiune pe noi”, a rostit soţul matroanei, în cele două pauze pe care le-a luat instanţa.

Până la închiderea ediţiei, procesul în care Natalia Horja, originară din Republica Moldova, este cercetată pentru că ar fi îndemnat fetele ce lucrau la Nana Club să se prostitueze, nu începuse. De asemenea, una dintre cele două părţi vătămate în acest dosar a fost însoţită de avocata sa la proces, însă şi-a ascuns faţa şi a refuzat să dea vreo declaraţie. Dintre cele 20 de tinere ce frecventau Nana Club şi acceptau să întreţină relaţii sexuale contra-cost cu clienţii clubului, numai două – Anca Boiciuc şi Victoria Ciupea – s-au constituit părţi vătămate.

În dosarul instrumentat de procurorii DIICOT Cluj, apar, în calitate de martori, mai multe persoane care frecventau clubul de prostituţie. Pe lângă cele ce au fost dezvăluite deja – politicialul Petru Călian; consilierul judeţea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 29 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°